Caut doamnă la vase

Băi băiete, greu e să lucrezi cu oamenii. Și mai greu e să-i găsești.

Avem o tradiție istorică, atunci când ne caută lumea să ne dea de lucru, să fugim să ne ascundem în munți, nu care cumva să ne fure cineva din timpul liber. Au pățit-o și Habsburgii cu oltenii, pe la recensăminte.

Deschizi și tu un restaurant. Găsești Chef cu Ș mare, găsești bucătari, ospătari și-ți zici: să-i dăm bătaie! Ups, lipsește ceva. Ai uitat de marmoțelele alea de la vase. Dă anunțuri!

Unde? Linkedin? E-jobs? Best jobs? … anunțul telefonic?

Nu mă luați drept class-istă, dar în general, la cât de prost e plătită poziția, nu se înghesuie lumea să își rupă cârca și unghiile la așa ceva. O tanti (și spun tanti, pentru că nenii nu au prea fost crescuți de mamele lor în spirit gospodăresc) bună la vase e de multe ori mai de preț decât un bucătar.

Desert de Michelin

Ăsta e un desert de la un restaurant din Barcelona, pe care l-am ințeles ca recunoașterea meritelor celor din spate, nevăzuți, care ne ajută pe noi, bucătarii să ne dăm în spectacol.

 

Fiind la început, totul e ușor haotic. Durează până gasești fluxul, până organizezi bucătăria să alunece ca unsă cu untură de mangaliță, pe o pită bună cu un țoi de pâlincă. Ți se mai iau ospătarii la balet modern în mijlocul străzii, își mai rup picioare, mai leșină unul, învie altul,  îți mai pleacă bucătari, vin alții, dar încet, încet începe să meargă.

Așa am găsit-o noi pe Angelica (am schimbat numele), fată simplă, cu un ușor defect de vorbire, altfel cu mult bun simț și hărnicuță.

Poza romantică cu boiler luată de pe net

Angelica avea probleme cu boilerul și avea un iubit gelos pe nume Jiji cu care vorbea încontinuu la telefon pe cele mai idioate subiecte. Spălatul de vase în poziția umăr ureche e anevoioasă, dar nici s-o lași cu căști în ureche nu merge, că în bucătărie e nevoie de vigilență și comunicare.

Restaurantul la care lucram, împreună cu Angelica, e într-o zonă fițoasă a Bucureștiului, cu o comunitate destul de strânsă, de tip sat de vacanță. Mare ne-a fost mirarea s-o vedem pe Angelica, stând pe vine, la colțul restaurantului, aruncând un rest de ciorbă, direct la canal, ziua în amiaza mare.

Angelica era foarte meticuloasă și econoamă, două calități excelente pentru o gospodină, o mare năpastă într-un restaurant plin. În virtutea acestor trăsături, Angelica a luat o sticlă cu pulverizator, în care  a diluat detergent de vase (pe care, de aici înainte o voi numi fâs), cu care fâsssssssâia fiecare farfurie, oala, polonic, furculiță și linguriță, în parte, înainte să le spele. Un algoritm precis de calcul spune că fiecare linguriță dura 28s , farfuria 59s, iar o oală, ușor prinsă la fund, de orez, 3 zile.

Fâs generic

O tură de muncă alături de Angelica avea următorul soundtrack: Boiler – Jiji – fâsssssss – fââââââs- fâs-fâs- boiler-boiler-Jiji-boiler-fâs-fâs-fâs-boiler – fâs – fâs – Jiji.

Încercați voi să vă adunați gândurile în asemenea condiții. Era ca viralele alea enervante cu broasca din anii 2000.

I-am aruncat fâsul și am somat-o să spele ca orice femeie normală, cu detergentul îndoit cu apă, într-o găletușă de smântână. NIMIC! Următoarea tură a venit cu fâsul de acasă. Am apelat la autoritatea patronului, care prin puterea sa divină, să pună capăt fâsâielii și tot nimic. Relația dintre Angelica și fâs a fost mai puternică decât ne-am putut imagina.

Mi-o imaginez și acum, ca protagonista din In the realm of the senses, care într-un act de pasiune își strangulează amantul, îi retează penisul și fuge cu el în lume, Angelica noastră și fâsul ei, fâsâind fericiți până la adanci bătrâneți.

Vă las cu recomandarea pentru acest film superb, NSFW apropo! Nu știu cum de am plecat de la una și am ajuns la alta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *