Elogiu pentru o urzică

Amintiri și traume din copilărie

Țineți minte lecturile obligatorii din școala primară?! Eu nu țin minte să mă fi bucurat de vreuna. Poate doar La Scăldat, a lui Creangă, pentru că mă amuza și stânjenea ideea de a rămâne în fundul gol în public.

Ce mai țin minte era obsesia adulților pentru alimentație. Când stăteam la bunică-mea, pe perioada vacanțelor, prima replică pe care i-o dădea maică-mi la telefon era că: Ileana a mâncat bine!

Recunosc că nu am nostalgii prea multe din copilărie. În familie se gătea decent. Tocana de cartofi și varza calită erau la rang de artă, ciorbele ardelenești bune, porcăriile de Crăciun, foarte gustoase, drobul de Paște aproape perfect, păcat că fierbeau ficatul înainte să-l pună în compoziție. În schimb nenoroceau pieptul de pui și ficățeii, cotletul și mușchiulețul de porc și orice altă bucată mai delicată de carne prin procese termice complet nepotrivit de lungi.

Străbunicii mei înecau totul în mărar, sau cel puțin asta e amintirea mea. Și mai găteau cu mult borș, pe care îl detestam din tot amarul meu de copil.

Ravioli cu urzici: ca niste băbuțe care merg la piată

 

El, membru marcant al PRM Brașov, răzeș al lui Ștefan, ea, unguroaică…

Dincolo de sutele de bunici din portofoliul companiei – 2 perechi de bunici și o pereche de străbunici – mai aveam și un set de bunici adoptivi, absolut adorabili: nea Chiriac și tanti Vilma. El, membru marcant al PRM Brașov, răzeș al lui Ștefan, ea, unguroaică. Tanti Vilma făcea un paprikaș fabulos, din care alegeam carnea și mâncam găluștele pufoase și tot sosul. De la ea am învățat-o pe mama că ficățeii trebuie fripți la foc mare și rapid. Doar supa de chimen n-o puteam înghiți.

Resursele erau într-adevăr limitate. Copiii din ziua de azi nu știu cum e să aștepți cu nerăbdare primăvara să apară ridichile ori căpșunile, sau toamna cu struguri și pere. Mere, slavă cerului, aveam tot anul. Pentru ei, copilăria mea e la fel de străină, precum e de mine foametea prin care au trecut bunicii mei. Dar eu și bunicii mei am mâncat fragi adevărați!

Soarele răsare dintr-o oală cu urzici!

Tehnicile de gătit se limitau, din cauza ustensilelor la prăjit, fiert și fript, toate duse la extrem. Nimic nu mișca în front, sau în farfurie! Țin minte gemul negru de căpșuni lipicios ca smoala și mirosul înfiorător al macroului fiert în apă cu oțet și dafin parcă zile întregi.

Când am devenit bucătar am semnat un contract cu mine însămi că o să gust orice, chiar și mâncărurile pe care le repudiam când eram mică.

Pe unele am ajuns să le îndrăgesc, pe altele în continuare nu le-aș ridica în slăvi. Ce am realizat cu adevărat este că de cele mai multe ori, nu e vina ingredientului, ci a calității produsului, sau a bucătarului.

Nici eu nu mâncasem niciodată urzici în copilărie. Alor mei li se părea, probabil, prea mare bătaia de cap așa că se rezumau la spanac. Bun spanacul, cremos, cu bechamel și mult usturoi, neapărat cu două ochiuri deasupra. Acum vreo 4 ani, m-am trezit în bucătăria bistroului în care lucram cu 3 saci!!! de urzici, complimente din partea lui Răzvan Exarhu, care urma să aibă un eveniment culinar acolo.

Asociere culinară cu vin

Am urlat, am blestemat, dar la final am rămas profund fascinată de umila buruiană. Acum abia astept să vină primăvara!

Am oaspeți la mese care îmi spun adesea că nu mănâncă: vinete, urzici, creveți, conopidă, oaie…etc. Îi încurajez măcar să guste. Unii se convertesc definitiv, alții admit că e mâncabil, dar nu și-ar face din asta o pasiune. Pentru mine e un început.

Încrederea în cel care prepară mâncarea e esențială și fac apel la bucătari: să clădim o comunitate în jurul gustului bun! Dar și bucătarii sunt, până la urmă, oameni. Au și ei traumele lor din copilărie. Porbabil de asta încă sunt prea puțini care se întorc la rădăcini și încearcă să creeze o nouă bucătărie românească.  Și acum, fac apel la oaspeți: să apreciem mai mult efortul celor care încearcă să rafineze bucătăria locală și să nu mai urlăm în gura mare că orice rețetă e un împrumut de pe alte coclauri!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *