Despre ospitalitate

M-a provocat un prieten să scriu despre ospitalitate și m-am aruncat într-o tirada de nemulțumiri, așa că m-am gândit să mă întorc la origini, la definiția cuvântului. Mare mi-a fost dezamăgirea când am consultat dexonline.

OSPITALITÁTE s. f. Însușirea de a fi ospitalier. ♦ Primire, găzduire bună oferită cuiva

WOW! Avem atât de multe elemente în definiția asta, încât abia știu de unde să încep.

Suntem oare atât de inospitalieri încât nici nu ne batem capul să stabilim un set de elemente esențiale ale conceptului?

Ne lăudăm că suntem un popor cald și prietenos, că buna primire se trage de la daci, care erau cei mai atenți și mai generoși dintre traci.

Călătorii străini în Țările Române confirmă asta și evident, fiind o calitate moștenită genetic, ne curge în sânge și acum, precum zeama de varză murată, băută într-o dimineață mahmură de către un strămoș, înainte să ardă Burebista vițele de vie.

Citim cu plăcere și vagă nostalgie despre marile ospețe boierești. E o mică ușurare că, poate, n-am fost tot timpul săraci: uite, băi, că mâncau și ai noștri lucruri scumpe. Erau ospitalieri peste măsură, ai noștri, cu străinii. S-a scris! Dar nu puține sunt poveștile despre ospețe încheiate cu lacăte ferecate pe uși și dat foc la bunătate de comeseni locali, creditori sau trădători.

Theodor Aman – Boierii surprinsi la ospat de trimisii lui Vlad Tepes

Omotenashie un termen japonez care întruchipează filosofia lor în materie de ospitalitate. Omote înseamnă imaginea pe care vrei s-o proiectezi în exterior, iar Nashi înseamnă nimic. Împreunate, cele două creează idea serviciului bine făcut, onest, dezinteresat, acea găzduire bună, nediscriminatorie, de la un capăt la altul, pe care o presupune definiția cuvântului. N-am fost pe acele meleaguri, așa că nu voi intra în detalii, dar cei care le-au vizitat, îmi garantează că așa e.

Cunosc altă fațetă a ospitalității din scrierile lui Ismail Kadare, cu precădere din Aprilie Spulberat -povestea unui tânăr care e obligat să aleagă să stârnească un lanț de răzbunări, pentru că un călător pe care îl găzduise o noapte în casă, fusese asasinat înainte să treacă granița satului.

E tipul de ospitalitate născută dintr-un Kanun, set de legi nescrise ale popoarelor din munți, de care mi-am amintit recent în filmul Tangerines – în războiul din Abkhazia, doi băieți grav răniți, din tabere adverse, sunt găzduiți în casă de un eston. Sub legea aceluiaș Kanun, oaspeții sunt obligați să uite conflictul și dușmănia atâta timp cât sunt sub acoperișul gazdei.

 

Lăsând anectotele la o parte, ne plângem de calitatea serviciilor în HORECA, aka industria ospitalității. Manageri aroganți, chelneri și mai și, ori plictisiți, lipsă de personal calificat, etc. Am citit multe recenzii de restaurante în care principala nemulțumire a clienților e tocmai servirea.

Unde e defapt problema? De ce nu își asumă chelnerii rolul de gazdă în restaurantele în care lucrează? De ce sunt tot mai puțini care se bucură să primescă clienții?

 

Meseria de ospătar își pierde încet din prestigiu – și acela puțin – pe care l-a mai avut în timpul lui Ceaușescu. Majoritatea celor care lucrează în domeniu, fac asta pentru bani. Am auzit de barmani pasionați, bucătari ambițioși și creativi, dar tot mai puțin de ospătari mândri de meseria lor. Povesteam cu mai mulți prieteni din domeniu, că mai nou, avem mai mulți somelieri decât chelneri, pentru că ospătăria are conotații aproape peiorative.

Am doi prieteni, buni ospătari, care s-au simțit discriminați în anturajul prietenilor pentru meseria pe care o practică. Se pare că e greu de înțeles că munca bine făcută are valoare intreinsecă.

Ospătăria e muncă de vocație, nu e de glumă. Nu poate oricine să petreacă ore întregi în picioare, de multe ori într-o uniformă incomodă și prea groasă pentru vremea de afară, cu zâmbetul pe buze și poante în program pentru orice gust.

Calitatea de a fi ospitalier, de a face primire – și servire – bună nu e exact trăsătura aia cu care ne mândrim? De ce atâta rușine pentru cei care aleg să-și folosească talentul la locul de muncă?

Ps. Nu doar că nu suntem gazde bune, dar nici oaspeți cum se cuvine, nu suntem.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *